Cum ai ajuns în Olanda?
După ce am terminat masteratul – am studiat științe politice și administrative –, am început lucrarea de doctorat în București. În aceeași perioadă l-am cunoscut pe Jacob, care venise la București pentru un proiect al unei firme olandeze. În acel moment eu aveam un contract de colaborare cu Ministerul Agriculturii.
La început a fost doar o prietenie, până când ne-am îndrăgostit unul de altul și am început pregătirile pentru mutarea mea în Olanda. Așa că doctoratul l-am finalizat după ce am ajuns în Olanda. O mică paranteză: lucrarea mea de doctorat este o comparație între serviciile secrete din România și Germania, așa că a trebuit să fac și multe deplasări la Berlin și la București, ca să consult arhivele. Am ajuns în Olanda în 2010, iar diploma am primit-o în 2011.
2011 este și anul în care ne-am căsătorit, în Olanda. Probabil că dacă nu l-aș fi cunoscut pe Jacob, Olanda nu ar fi fost alegerea mea. Avem o poveste de dragoste foarte frumoasă.
Ajunsă aici, am pus împreună bazele unei firme care promovează și comercializează vinurile românești, pe de o parte, iar pe de alta, organizează și susține în Olanda evenimente culturale românești. Am gândit un proiect care nu aduce imediat profit, ci care investește pe termen lung în imaginea României – dacă nu termin eu, atunci poate că copiii noștri pot duce ideea mai departe. Am vrut să fac ceva pozitiv, pentru că mă saturasem de reacțiile negative la adresa României și la a întregului bloc estic. Intenția mea este de a ajuta măcar la schimbarea percepției oamenilor vizavi de români. O piatră mică la un fundament puternic.
Colaborez mult cu Florin Negreanu (muzician, n.r. Poți citi aici și povestea sa.). Împreună vrem să organizăm câteva evenimente culturale, unde să prezentam și vinurile de la Jidvei.
Sigur că firma noastră, CASS De Gouden Smaak, a avut și momente bune, dar și mai puțin bune, așa că am acceptat să fim cooptați în organizația Beans & Grapes. Acum există câteva locuri vestite în Groningen – cocktail baruri, restaurante – unde se comercializează și vinuri românești. Sunt pași foarte mici, dar mă bucur de fiecare în parte, indiferent cât de mic.
Am reușit să fac un stagiu la Ambasada României de la Haga, perioadă în care am încercat să-i adun laolaltă pe importatorii de vinuri românești. Partea bună este că am reușit să ne cunoaștem, partea mai puțin bună e că nu am reușit să lucrăm împreună. Acesta este un mare regret de-al meu: noi, românii, din păcate, încă mai avem de învățat atunci când e vorba de lucrul în echipă. Competiția poate să fie constructivă!
Știu că promovarea vinurilor românești nu este singura ta activitate.
Da, așa este. După patru-cinci ani de la înființarea firmei, mi-am dat seama că aceasta nu poate fi singura activitate. Mi-am căutat și un loc de muncă, am vrut să fiu într-o echipă, unde să pot să mă dezvolt mai departe. Așa am ajuns la un birou de recrutare din Emmeloord (Martho Flexwerk, n.r.). Recrutăm foarte multă forță de muncă din Polonia, dar pentru că mă au și pe mine în echipă, de foarte scurt timp am început să recrutăm și din România. Vorbim de locuri de muncă în special în agricultură, în domeniul tehnic și de producție, dar și în alte domenii. Spre deosebire de polonezi, numărul românilor este destul de mic. În plus, ei vin doar pentru câteva luni și apoi se întorc în România, sunt mai legați de glie. Sunt prea puțini cei care aleg să rămână.
Ce ai descoperit, legat de români, de când lucrezi la acest birou?
Românii ar trebui să lase puțin aroganța deoparte, să nu mai vină aici și să creadă că le știu pe toate. Trebuie să acceptăm că Olanda este o țară mai dezvoltată și că și noi putem învăța de la olandezi, fără a crede că noi știm mai bine.
Cum a fost pentru tine începutul în această țară?
A fost greu. Sigur, nu am venit crezând că va fi totul roz, dar știam că voi reuși. Studiile le aveam terminate. În plus, sunt foarte puternică și ambițioasă. Și totuși, e foarte diferit față de ce crezi tu că o să găsești și pentru ce te pregătești. Din punctul meu de vedere, procesul de integrare de aici are niște lacune. Eu aș spune că ar trebui un proces de internaționalizare. E nevoie de o acceptare și de partea cealaltă. Cursurile de limbă nu sunt la un nivel academic, mi se par superficiale, ar trebui să se pună acceptul și pe aspecte ca dezbateri politice, socializare etc.
Nu am fost obligată să urmez procesul de integrare, dar l-am parcurs, chiar dacă nu mi-a plăcut. Am realizat foarte repede că trebuie să învăț limba, că altfel nu e bine.
De ce crezi că e important să înveți limba țării în care trăiești?
În zona Groningen e foarte important. În Amsterdam, Haga, Rotterdam poți să supraviețuiești cu limba engleză. Dar, oricum, e bine să știi limba, dacă vrei să comunici mai ușor și dacă vrei să-i înțelegi pe oameni, să te apropii mai mult de ei, să poți să-ți faci prieteni, să ajungi să simți că faci parte din țara în care te-ai mutat. Acum pot să spun că sunt cu ambele picioare în Olanda, mai mult decât mi-am închipuit. Țin, însă, foarte mult legătura și cu România, și dacă pot să ajut România, o fac de fiecare dată cu multă plăcere.
Ai spus că începutul a fost greu. Poți să-mi dai câteva exemple?
Eu sunt foarte sociabilă, foarte prietenoasă, am nevoie de oameni. Sunt din Cluj, dar am studiat și în București și, indiferent de orașul în care am locuit, am avut prieteni. Am venit în Olanda și automat am gândit că prietenii soțului meu vor fi automat și ai mei sau că dacă sunt la o petrecere și schimb numere de telefon cu o persoană, vom rămâne în legătură pe viață. Greșeală foarte mare pentru un sociolog. Aici poți să întâlnești pe cineva la un eveniment, poți să ai o discuție excelentă și să fie și prima și ultima. Ei bine, pentru mine a fost un șoc. Am avut nevoie de timp ca să înțeleg ce se întâmplă.
Durează ceva mai mult până câștigi încrederea olandezilor, dar acum pot spune cu mândrie că am prieteni olandezi buni și am depus eforturi pentru a-i câștiga. Ca să cunosc olandezi, am făcut cursuri de scrimă, de balet, am luat și lecții de saxofon, iar profesorul încă îmi este prieten bun.
Cum te simți în societatea în care trăiești?
Nu mă simt complet acceptată, dar pentru că am un soț minunat, trec multe lucruri cu vederea. Mă simt din ce în ce mai bine primită, dar numai grație eforturilor pe care le-am făcut.
De ce nu te simți acceptată?
Nu pot să explic, să dau un exemplu concret. În ultimii ani am tot încercat să-mi dau seama, să pun degetul pe rană, cum se spune. M-am schimbat și eu, ca persoană, pentru că eram mult mai arogantă, mai mândră. Trebuie să spun că am cochetat foarte mult cu societatea germană, unde ești respectat dacă ești un om cu școală, ți se recunoaște efortul de a fi studiat. Când am venit aici și am spus că am titlul de doctor, mi s-a explicat rapid că „aici nu ne folosim de titluri” și nu mi-a plăcut, pentru că am muncit pentru ce am obținut – o atitudine care probabil vine din modul în care am fost crescută.
Dar acum nu mă mai deranjează această egalizare a societății. Aici ești respectat ca ființă umană și ești apreciat pentru tot ce faci ca să te dezvolți.
Ce ai învățat de la olandezi?
Am învățat să mă perfecționez în fiecare zi, dar și să accept mai ușor că nu pot să fiu perfectă. Am învățat să-mi identific bine prioritățile, astfel încât să nu am de pierdut. Am învățat să fiu strategică pe termen lung. Când eram în România, planurile erau întotdeauna pe termen scurt, acum mă gândesc chiar până la următoarea generație.
Ești activă în mediul de afaceri, dar și în cel instituțional. Poți să-mi spui cum sunt relațiile de lucru în Olanda?
Există un șef mare, un director, dar colaborarea este colegială. Poți să întrebi orice în fiecare moment al procesului de lucru, nu contează cât de copilărească sau de nepregătită este întrebarea. Nu simți că ar trebui să-ți fie teamă să întrebi, ba din contră, întrebările îi pot lansa o provocare șefului.
Apoi, aici chiar se muncește. La sfârșit de săptămână chiar simți că ai muncit. În România, dacă e să facem o comparație, un funcționar public este, poate, și plătit mai puțin, dar nici nu-și dă interesul. Nu vreau să generalizez, să spun că așa se întâmplă în toate instituțiile, compar doar cu situațiile în care am fost eu implicată.
Ce înseamnă pentru tine succesul?
Am succes când pot să ajut pe cineva. Dacă schimb ceva prin ceea ce fac, am o mare satisfacție, înseamnă că am realizat ceva. E o idee de succes care trebuie alimentată constant.
Unde te vezi peste zece ani?
Nu vreau să se schimbe foarte multe. Sunt bine așa cum sunt, am învățat multe în ultimii ani și știu că o să mai învăț, în special din greșelile mele. Mă vad, poate, cu o familie extinsă, cu un cerc mare de prieteni și cu o firmă mai puternică.
Ce înseamnă o firmă mai puternică?
Peste câțiva ani aș vrea să pun pe harta Olandei soiul de vin Fetească Neagră, așa cum este Pinot Noir sau cum sunt alte soiuri internaționale cunoscute. E drum lung, știu, și nu e ușor. Între timp, aș vrea să devin Master of Wine (calificare profesională ce atestă cunoștințe la cele mai înalte standarde în industria vinului, n.r.). Este un proces de durată, deocamdată am ajuns doar la al doilea nivel, mai am până la al patrulea, când va fi examenul final. În întreaga lume sunt doar 350 de maeștri ai vinului, dintre care 150 sunt olandezi, dar care trăiesc în țări diferite.
Cum te poziționezi față de comunitatea de români din Olanda?
Atunci când am făcut acel stagiu la Ambasadă, am intrat de mai multe ori în contact cu românii. Singura legătură care mi-a rămas de atunci dragă la suflet este Andrea Teunissen (consul onorific, n.r.), care are activități culturale prin fundația sa. Apoi, mai e și Florin Negreanu, de care am pomenit deja mai devreme. În rest, foarte puține contacte. În Groningen sunt mulți studenți, care vin și pleacă. Sunt mai puțini cei care vin și rămân. Poate și pentru faptul că stau în Groningen și cei mai mulți locuiesc în zona Randstad. Deși, dacă e vreun eveniment interesant, distanțele nu contează pentru mine.
Nu știu dacă avem o comunitate puternică, mai avem de lucru.
Ce sfat ai avea pentru un român care ar vrea să vină acum în Olanda?
Să nu vină fără să aibă siguranța unui loc de muncă, să nu creadă că vine aici și abia pe urmă începe să caute. Să fie deschis, să accepte că poate nu este cel mai bun, să înțeleagă că are multe de învățat, și să încerce să ajute la schimbarea imaginii românilor în Olanda. La fel de important e să nu uite de unde a plecat. Astfel, ai mai multe șanse să te integrezi, să-ți crească noi rădăcini.
Un interviu de Claudia Marcu, revizuit de Mihaela Nita
fotografii din arhiva personala
Portret foto: Cristian Călin – www.cristiancalin.video
