După mai mulți ani în Regatul Țărilor de Jos, am început să apreciem ideea de comunitate de români, am început să înțelegem că ar fi bine să aflăm unii despre alții, cine suntem, de ce suntem aici, de ce ne simțim bine în această țară.
Așa s-a născut proiectul “Noi Rădăcini’, un format bazat pe scurte interviuri, publicate săptămânal timp de un an. Pe scurt, 52 de interviuri.
Cui se adresează? În primul rând, pentru a spune că românii se simt bine în Olanda. Putem identifica poveștile lor, unele netradiționale pentru cultura de unde au plecat, și putem învăța din ele. Noi românii vrem să aflăm despre alți români, să înțelegem cum arată diferitele fațete ale traiului și succesului în Olanda.
În al doilea rând, Noi Rădăcini se vrea o sursă credibilă de informații pentru olandezi, o sursă care să le povestească despre lucrurile bune pe care romanii le fac în Olanda, de la lucruri tangibile și ușor de recunoscut, până la lucrurile mai puțin tangibile, dar care fac societatea să funcționeze.
Există și un al treilea motiv pentru existența Noi Rădăcini, un motiv poate al autorilor: am fost și rămânem curioși să aflăm și să înțelegem mai multe despre românii din Olanda. Cine sunt acești oameni frumoși și curajoși?
„Aici simt că nu există limite, cum se spune în limba engleză: the sky’s the limit (doar cerul e limita, n.r.)! Totul depinde de tine și de șansele pe care ți le creezi singur. Mă simt liberă să fac ceea ce pot, fără să am sentimentul că renunț prea mult la ceea ce sunt.”
“… trebuie să visezi ceva, trebuie să vrei ceva. Nu vrei nimic, nu obții nimic.”
„Succes, pentru mine, înseamnă să nu mai simt nevoia de a mă explica la tot pasul. Să nu simt că trebuie să aleg între aici și acolo – să fiu pur și simplu acasă acolo unde mă aflu. Să pot trăi valorile care-mi sunt importante, fără a deranja pe cineva. Să nu fiu singură în momentele importante din viață, fie că e de bine, fie că e de rău.”
”I-am luat cu mine în România, ca să cunoască mai întâi peisajul, ospitalitatea, și să-i cunoască pe români în România. Acum parcă suntem familie. Nu există, nu există să plec vreodată în România să nu mi se alăture cel puțin zece dintre ei. Auzind muzica, din toate zonele țării, orchestre, fanfare, orchestre de copii, dansuri, festivaluri, nuuu… i-am românizat, ce să mai!”
Copyright Noi Rădăcini – ©
