Ce te-a adus în Olanda?
Am venit în Olanda în 2014, după ce am terminat liceul. Am vrut să studiez în străinătate și Olanda a fost țara care m-a atras cel mai mult în acel moment. M-au adus în Olanda curiozitatea și faptul că am vrut să învăț. Am avut șansa să intru la o universitate foarte bună și a fost un mediu nou pentru mine, un mediu care mi s-a părut liberal. O lume diferită față de ceea ce aveam eu acasă și de cultura românească. Am vrut să explorez această lume, să învăț mai multe despre Olanda și partea vestică a Europei.
Am studiat business în școală, însă pasiunea mea nu a fost în zona aceasta de business și dezvoltarea afacerii, ci în zona de tehnologie și cum putem folosi tehnologia pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru.
Cum a fost începutul?
Este greu, evident, mai ales în primele săptămâni, luni, după ce ajungi într-o țară în care nu cunoști pe nimeni. Dar eu am avut norocul și avantajul sa fiu într-un mediu internațional în care oamenii au fost deschiși, prietenoși, atât olandezii, cât și colegii mei. Nu mi-a fost greu sa mă integrez. În general, am avut impresia că Olanda este o țară deschisă, care apreciază diversitatea și într-un fel este la rândul ei curioasă și vrea să învețe mai mult despre cei care vin și se stabilesc aici.
Au trecut deja trei ani extraordinari în care am avut șansa să învăț mult, să cunosc niște oameni extraordinari și împreună să începem ceva aici, în Olanda, un proiect care ajută alți oameni și creează oportunități pentru alți oameni. Acesta este lucrul de care sunt cel mai mândru. Este proiectul meu de suflet și de vocație, de carieră: Restart Network, o școală de programare, de tehnologie, în care lucrăm cu refugiați și îi ajutăm să înceapă o viață nouă în Olanda, printr-o carieră nouă în industria tehnologică.
Cum te-a ajutat pe tine ca om acest proiect?
La finalul facultății apare întrebarea „unde găsesc un loc de muncă?”. Și cum ar fi să iți creezi propriul tău loc de muncă?
Într-un fel, Restart Network este locul unde am visat eu să muncesc. În fiecare săptămână am șansa să cunosc oameni noi, oameni care lucrează în cele mai mari companii din lume, în fiecare zi fac ceva în care cred, ceva care mă dă jos din pat când e rece dimineața. Ceea ce e un lucru extraordinar și nu as vrea să fac altceva în lume în acest moment!
Cum te simți în societatea în care trăiești?
Eu, in general, trăiesc în birou, cam acolo sunt tot timpul. Dar atunci când nu muncesc, explorez. Deși este o țară mică, Olanda are foarte multe unghiuri din care poate fi abordată și înțeleasă. De la Amsterdamul aglomerat, plin de turiști, cu magia lui, la serile din Rotterdam când vezi apusul și e mai liber, este cu totul altă imagine, altă perspectivă, la plajele care sunt de cele mai multe ori goale, pentru că este frig și plouă.
Îmi place să descopăr locuri noi în Olanda și mai ales să descopăr locuri noi cu oameni noi. Pentru mine experiențele țin de oameni și nu neapărat de loc și cred că Olanda atrage oameni cu foarte multe perspective și din foarte multe părți ale lumii.
Cultural, ai avut vreun șoc?
Sunt lucruri mici. Încă de la început, la un moment dat conduceam și un pod s-a ridicat în fața mea. Lucruri pe care nu le vezi acasă sau în alte părți. Sunt lucruri mici cu care ne obișnuim, dar sunt și alte lucruri care țin mai mult de perspectiva olandezilor asupra deciziilor care se iau în comunitate. De exemplu, este modelul acesta în Olanda în care cam toată lumea trebuie să fie de acord cu toată lumea, fiecare trebuie sa facă un mic rabat. În politica lor nu exista o majoritate, mereu se asociază câte două sau trei partide. Este o țară a compromisului și vedem că funcționează această metodă, în care eu las puțin de la mine și ceilalți lasă puțin de la ei… a condus la construirea unei țări în care lucrurile merg bine, eficient și oamenii sunt fericiți. Asta este impresia mea. Oamenii zâmbesc și sunt relaxați în Olanda.
Atitudinea asta, să spunem liberală, în care toate opiniile sunt apreciate, diversitatea este un avantaj prin care înțelegem practic că noi, comunitatea, suntem mai puternici fiind diverși, ei bine, această atitudine este la început un șoc, dar ajunge să iți placă. Ajunge foarte repede o normalitate. Nu cred că cineva ar avea probleme să se integreze în cultura asta.
Îți lipsește ceva din Romania?
Sigur! Familia, prietenii. România este acasă indiferent că locuiesc în Statele Unite ale Americii sau Olanda. Acasă o să fie mereu București, sectorul 6, pentru că acolo m-am născut. Îmi doresc să mă întorc sau cel puțin prin munca mea să am un impact pozitiv și acolo.
Ce înseamnă succesul pentru tine?
Auzim nu doar în România, ci mai peste tot definiția asta a succesului că trebuie să avem mulți bani, multe milioane de euro, multe proprietăți, multe mașini scumpe. Probabil cea mai mare schimbare de perspectivă pe care am avut-o aici a fost o schimbare a definiției succesului. Eu acum spun că am succes, dar nu am nici bani, nu am nici mașini. Ceea ce am este un impact în viața altora și cred că, până la urmă, acesta este succesul: câți oameni am influențat pozitiv, câți oameni sunt mai bine acum prin ceva ce am făcut. Acesta este un lucru pe care l-am câștigat de când sunt aici, înțelegerea asta diferita a ceea ce înseamnă să ai succes.
Ce ai învățat de la cei pe care i-ai ajutat?
În primul îi admir pentru puterea pe care o au să nu se uite înapoi ci să se concentreze pe viitor, pe ceea ce pot sa devină. Când ai pierdut tot, carieră, prieteni, familie și trebuie să o iei de la început, ceea ce rămâne cu tine este ceea ce ai învățat, ce ai în cap în primul rând, cine ești ca persoană, în ceea ce crezi, valorile tale. Oamenii aceștia sunt într-o astfel de situație, în care au rămas numai cu valorile lor şi cu ceea ce știau.
Acest aspect îl păstrez în minte când mă uit la viitor, că este important sa fiu bine pregătit, niciodată nu știm ce se poate întâmpla în jurul nostru și putem numai sa fim noi, ca oameni, buni și să avem valori bune.
Cum te poziționezi față de comunitatea de români din Olanda?
Sunt mândru să fac parte din comunitatea românească din Olanda. Am cunoscut niște oameni extraordinari. Vorbim despre exemple de profesori care sunt cunoscuți la scară mondiala, profesori români aici, în Olanda, despre oameni de afaceri care fac lucruri inedite, extraordinare.
Comunitatea românească din Olanda este o comunitate cu care mă mândresc și din care sunt mândru că fac parte, din foarte multe perspective. Mi-aș dori ca alte state, inclusiv acasă, să aibă mai multe exemple proeminente cum am avut eu șansa să cunosc aici, în Rotterdam şi în Olanda.
Ce sfaturi ai avea pentru cei care ar vrea să vină acum în Olanda?
Eu am crezut sau am fost inspirat de ideea asta europeană, de visul acesta al nostru că Uniunea Europeană nu e doar un spațiu în care putem să vindem produse, ci este și un spațiu comun în care să călătorim, învățam, explorăm, ne îndrăgostim. Indiferent că e vorba de Olanda sau de altă țară, recomand tuturor să încerce să trăiască un an, doi, trei (nu pentru totdeauna, nu e necesar) în altă țară, în altă cultură, să iasă din zona lor de confort, să cunoască oameni noi și să vadă lumea dintr-o perspectivă diferită de a lor. La final, viețile lor vor fi mai bogate.
Un interviu de Claudia Marcu, editat împreună cu Alexandru Iosup
fotografii din arhiva personala; editate de Alexandru Matei
Portret foto: Cristian Călin – www.cristiancalin.video