Despre proiectul Noi Rădăcini
După mai mulți ani în Regatul Țărilor de Jos, am început să apreciem idea de comunitate de români, am început să înțelegem că ar fi bine să aflăm unii despre alții cine suntem, de ce suntem aici și de ce ne simțim bine în această țară. Urmând această discuție, Claudia și Alexandru s-au întâlnit legat de proiect pentru prima dată la un eveniment social al românilor din Olanda, organizat de Fundația ROMPRO (Români Pentru Români Olanda) la Ambasada României de la Haga. Am discutat atunci despre cum am putea face un set de interviuri cu oamenii din comunitate, din care să reiasă cât de diverși sunt ei, dar și cât de divers este subiectul stării de bine și al succesului. Ideile nu ne erau clare. Nu știam detaliile. Nici nu ni le puteam închipui. Când începi complet de la zero un proiect de voluntariat care va duce la peste 300.000 de cuvinte, fără idei de finanțare, nu ai cum să te gândești corect la problemele concrete. Dar te poți gândi la lucrul cel mai important: că vrei să faci un proiect bun, util, de care să se bucure întreaga comunitate. Așa s-a născut Noi Rădăcini, proiectul nostru independent. Pe parcurs, am ajuns să-l cristalizăm spre un mod de a ne înțelege pe noi înșine, românii din Olanda, individual și la nivel de comunitate.
Ce este Noi Rădăcini?
Pe scurt, Noi Rădăcini este o colecție de 52 interviuri cu români care se simt bine în Olanda, interviuri structurate similar, publicate săptămânal vreme de un an pe un website. În plus, Noi Rădăcini este și o carte.
De ce Noi Rădăcini?
În primul rând, pentru a spune că românii se simt bine în Olanda. Putem identifica poveștile lor, unele netradiționale pentru cultura de unde au plecat, și putem învăța din ele. Noi românii vrem să aflăm despre alți români, să înțelegem cum arată diferitele fațete ale traiului și succesului în Olanda.
În al doilea rând, prin poveștile pozitive pe care le prezintă, Noi Rădăcini mai vrea și să atragă atenția că românii nu sunt mereu văzuți în Olanda pe cât de bine ar merita, că există multe obiecții nefondate la prezența românilor în Olanda, de exemplu între susținătorii partidelor xenofobe. Noi Rădăcini se vrea o sursă credibilă de informații pentru olandezi, o sursă care să le povestească despre lucrurile bune pe care romanii le fac în Olanda, de la cele tangibile și ușor de recunoscut, până la lucrurile mai puțin tangibile, dar care fac societatea să funcționeze.
Există și un al treilea motiv pentru existența Noi Rădăcini, un motiv poate doar al autorilor: am fost și rămânem curioși să aflăm și să înțelegem mai multe despre românii din Olanda. Cine sunt acești oameni frumoși și curajoși?
Cum își atinge Noi Rădăcini scopul?
Noi Rădăcini a fost gândit de la început să adune poveștile românilor din Olanda, prin metode jurnalistice și etnografice, cu acceptul explicit al intervievaților. Instrumentul principal este interviul personal, prin care înțelegem cum reflectă românii din Olanda la propriile lor aventuri și la viața lor de acum, la reușitele și problemele integrării lor în Olanda, la succesul lor și la cum a fost modificat conceptul de succes de la venirea în Olanda. Interviurile au în general 30 de minute de material util dintr-o discuție ceva mai lungă. După înregistrare, materialul este transcris, tradus în limbile neerlandeză și engleză, editat, și publicat online alături de câteva fotografii din arhivele personale ale intervievaților și de un scurt clip de sunet. De ce și sunet? Pentru că autorii cred că poți înțelege mai bine un om auzindu-l.
Pentru cine mai este proiectul Noi Rădăcini, în forma lui de website și carte?
Pentru invitații românilor din Olanda – ca o carte de vizită. Pentru românii care vor să emigreze în Olanda – ca un mic îndrumar de modele pozitive. Pentru românii din străinătate, în general, e ca o discuție între comunitățile românești stabilite în diverse țări. Pentru cei care ar putea să își schimbe părerea despre români. Și chiar pentru oricine interesat de oamenii curajoși care emigrează și care încep să se simtă bine acolo unde au prins noi rădăcini.
Când a început Noi Rădăcini și care au fost punctele lui cheie?
Proiectul în sine a început pe 10 iunie 2016, data primei discuții, la Ambasada României. Pe 11 iunie, aveam deja o structură de interviu. Au urmat multe discuții și idei, întrerupte uneori de viața normală, așa că abia în săptămâna 14-20 noiembrie 2016 am făcut invitațiile pentru primele interviuri, și abia pe 23 ianuarie 2017 Claudia și Alexandru au făcut primul interviu împreună, cu Ioana Biriș. În aprilie 2017 compunem prima prezentare a proiectului, sub numele „Drumul Spre Succes”; numele va deveni „Noi Rădăcini” abia pe 6 august, după mai multe runde de idei, iar de pe 29 septembrie lăsăm deoparte cuvântul „succes”, care în cultura olandeză are multe conotații negative. Pe 8 decembrie 2017 lansăm websiteul, cu primul interviu editat și pus online, al Lianei Șerbescu. Ne intrăm în ritm și publicăm în fiecare săptămână, cu toate problemele legate de un proiect de voluntariat de lungă durată. Mulțumită unei echipe excepționale de voluntari, lucrurile reușesc. Începem și noile sub-proiecte: pe 25 iunie 2018, cartea, cu ajutorul lui Jan Willem Bos; pe 12 iulie 2018, Gio Coste se oferă să ne ajute să refacem websiteul; în august -septembrie 2018, procesul de finanțare și de crowdfunding (din nou, Ioana Biriș).
Ce se va întâmpla după cele 52 de săptămâni, deci începând cu 8 decembrie 2018?
Poveștile sunt strânse într-o carte, pentru cei care se simt mai puțin confortabil cu mediul online. Cartea va fi lansată o dată cu ultimul interviu al primului an.
Pe de altă parte, proiectul nostru ar putea fi extins și în alte comunități de români din lume, de exemplu în Canada, Elveția, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, SUA. Discutăm deja cu oamenii și încercăm să promovăm această idee.
Despre cartea Noi Rădăcini
Noi Rădăcini este o colecție de interviuri structurate similar, un volum în română și neerlandeză, la care echipa noastră de voluntari a lucrat mai mult de doi ani. Cartea va fi prezentată pe 8 decembrie 2018 în spațiul generos al Bibliotecii din Deventer (citește aici despre lansare și despre cum poate fi comandată cartea).
Câteva cifre semnificative:
- 52 de interviuri
- 2.100 de minute înregistrate
- 314.000 de cuvinte, adică mai mult decât o nuvelă modernă lungă
- 4.735 de kilometri parcurși către și dinspre intervievați
- 500 de pagini în română și neerlandeză
- 2 ani de muncă
- 1 carte
Despre autori
Claudia Marcu este co-inițiator al proiectului și co-autor al cărții Noi Rădăcini. Claudia are o experiență de peste 28 de ani de jurnalism de radio. A fost corespondentul Radio România în Olanda timp de peste zece ani. În prezent, colaborează cu Radio România Cultural și dezvoltă propriile programe culturale și de turism.
Alexandru Iosup este co-inițiator al proiectului și co-autor al cărții Noi Rădăcini. Alexandru este profesor universitar la VU Amsterdam și profesor-asociat TU Delft. Este membru al Academiei Regale Olandeze de Arte și Stiințe – De Jonge Akademie și câștigător al distincțiilor Profesorul Anului în Olanda și Cercetătorul Anului în IT în Olanda.
Jan Willem Bos este co-autor al cărții Noi Rădăcini. Este traducător și interpret. A tradus aproape 30 de cărți din literatura română și a scris cărți pe teme românești, inclusiv dicționare. Pentru Jan Willem „România este o preocupare zilnică”.
Despre echipă
Mihaela Niță a revizuit interviurile in limba română și a realizat o mare parte a traducerilor în limba engleză. Mihaela este traducător, editor și cercetător.
Alina Mărginean a participat la traducerea în limba engleză a primelor interviuri publicate și a oferit multe idei bune legate de numele și prezența vizuală a proiectului.
Traducerile în limba neerlandeză au fost realizate de Jan Willem Bos și de Daniël Schenkeveld. Daniel s-a născut olandez, dar are o inimă care bate și în română. Este pasionat de limbi străine, culturi noi și călătorii. Este mereu în căutare de noi aventuri, așa că nu ne-a fost deloc greu să îl convingem să ne ajute cu Noi Rădăcini.
Fotografiile din arhivele personale ale celor intervievați au fost editate de Alexandru Matei, iubitor de fotografie, dar absolvent de urbanism.
Cristian Călin a realizat fotografiile-portret ale intervievaților, a contribuit la cartea Noi Rădăcini și în general a ajutat la îmbunătățirea imaginii întregului proiect. Contribuția lui a fost deosebită.
Ștefan Postol a creat logoul Noi Rădăcini. Ștefan este artist mural. Lucrează intens și expune frecvent în Amsterdam, dar și în alte orașe din Olanda. Proiectul de suflet: atelierul de arte plastice pentru cei mici, deschis în principal copiilor cu rădăcini românești.
Echipa Restart Network a creat primul website al proiectului Noi Rădăcini. Restart Network este o organizație non-profit, a cărei misiune este să faciliteze accelerarea incluziunii și a diversității în industria tehnologiei. Cursanții școlii Restart Network sunt refugiați, minorități și grupuri sub-reprezentate în industria tehnologiei.
Ghio Coste a realizat noul wesite al Noi Rădăcini. Prin firma sa, Ghio oferă servicii web și de design. În timpul liber salvează vieți ca salvamar și este instructor de fitness.
Proiectul a fost susținut de mai multe organizații:
Fundația ROMPRO ne-a încurajat, îndrumat și recomandat; Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos ne-a susținut necondiționat prin cei doi ambasadori prezenți pe parcursul proiectului – Ireny Comaroschi și Brândușa Predescu – și prin Isabela Dragnea; Roemenië Maar Dan Anders ne-a ajutat cu sfaturi și practic cu procesul de finanțare și crowdfunding; RoemWijn ne-a ajutat cu organizarea primului eveniment, când proiectul nu era cunoscut sau apreciat; Radio România Regional a răspândit ideea proiectului. Le mulțumim și pe această cale.
Au mai contribuit la proiect mai multe persoane deosebite:
Corina Bordeianu, social media strategist, care ne-a ajutat enorm pentru prima încercare de finanțare a proiectului; Bogdan Bordeianu, fotograf; Kim Doeleman, fotograf; Ciprian Ionuț Oprescu, fotograf; Viorica Cernica, fotograf; Dana Rozmarin, fotograf; Rupert Parker Brady, jurnalist; Luc Hardus, Romtour; Jolanda van der Heijde și alții.