Ce te-a adus în Olanda?
Studiul saxofonului și al muzicii de jazz, în 2003. Doream să studiez saxofonul și ambele arii de muzică, jaz și clasic. Am venit printr-un program de schimb Erasmus pentru un an, la conservatorul din Groningen. Primul an pentru schimb și în continuare studiu. Mi-am dorit să studiez la o școală care deținea informația și despre saxofon și despre jaz. Alegerile erau limitate. Programele de schimb erau oferite în vreo 10 țări din Europa, din care mai mult de jumătate nu aveau programe de jazz și saxofon suficient de interesante. Anglia și Franța, care aveau programe foarte bune în engleză, au fost ținta mea principală, însă erau mult prea scumpe, iar selecția, care se făcea la instituția din București, era încă pe pile și prietenii. Finlanda și Olanda au rămas ca opțiuni pentru mine, dar Finlanda era prea departe și parcă mai întunecată. Astfel că Olanda a fost cea mai bună alegere.
Era un program de schimb cu New York, profesori din New York, iar conservatorul din Groningen era în primele cinci din lume. Absolvenții de aici au câștigat toate premiile posibile din lumea jazz-ului. Toți cei care au terminat în ultimii zece ani concertează pe toate scenele și festivalurile mari din lume. Mă străduiesc să fac la fel!
În Olanda ai câștigat deja premii importante. Ce înseamnă pentru tine?
Personal, nu mă mândresc foarte mult cu premiile câștigate. Premiile sunt o unealtă prin care un artist sau un om, indiferent de domeniu, câștigă oarecare recunoaștere în aria sa de muncă. Am o listă destul de lungă, care a început când aveam 6 ani, la Cântarea României. Am fost mereu împins sa îmi ascut priceperea și competența muzicală. Fiecare concurs reunește oameni de înaltă măiestrie și treci mereu printr-un inel de foc, uneori ieși puțin ars… dar rănile se cicatrizează și pielea devine mai tare. Au fost și multe competiții în care nu am câștigat nimic, dar am învățat foarte mult din ele. Cel mai mult am câștigat din relațiile și prieteniile pe care mi le-am făcut cu aceste ocazii.
Încă particip la competiții și câștigătorul are parte de un gust dulce… însă în artă exista un oarecare grad de subiectivitate. Până la urmă, toți suntem buni, toată lumea merită să câștige și apare și un gust amar să vezi că prietenii tăi, colegii tăi pierd. Cel care investește cea mai mare energie, merită, probabil, să câștige.
Cum explici celor din România că nu e necesar să câștigi totul pentru a fi câștigător?
În Olanda, totul pornește foarte devreme, de la educația din familie. Copiii sunt stimulați să progreseze, sunt lăsați cu un grad de libertate ușor periculoasă în ochii celor din estul Europei, dar această libertate se traduce prin dezvoltarea voinței proprii. Părinții încearcă să îi provoace pe copii, să vadă ce pot da mai bun. Asta am învățat stând de vorbă cu prietenii mei olandezi de aceeași vârstă. Atunci când i-am cunoscut, pentru mine erau un pericol, aveau un nivel mai mare de îndemânare și cunoștințe. Am încercat sa aflu de unde venea această diferență. Ei bine, cunoștințele dobândite prin voință proprie și pasiune interioară devin mai puternice și se solidifică, se cristalizează în interiorul individului. Educația de după creează mereu un mediu prolific provocărilor ce duce spre evoluție, dezvoltare, creativitate.
O altă diferență foarte mare între cele două conservatoare. La București, pentru fiecare acțiune pe care doream să o inițiez, provocarea era să trec de sistemul birocratic și de cereri. În Olanda, ești întrebat mai întâi de ce ai nevoie pentru ca să-ți pui în practică ideea.
În România, cu puține excepții, concursurile sunt la fel de deficitare. Este nevoie de criterii și reguli foarte clare, juriu foarte transparent. Calitatea actului artistic trebuie să fie mai importantă decât gradul de prietenie între concurenți și membrii juriului. M-am străduit, de-a lungul anilor, să îmbunătățesc calitatea competițiilor din România și să fac recomandări legate de cum pot fi stimulați concurenții să participe la competiții. Am văzut și progres, însă mai este mult de lucru. Oamenii sunt relativ rezistenți la schimbare. Trebuie să existe o masă critică pentru ca schimbarea să aibă loc.
Cum te simți în societatea olandeză?
Primul cuvânt care îmi vine în minte este excelent. Și asta nu înseamnă că este o viață în roz. Olanda este o societate pe care fie o iubești, fie nu-i faci față și o părăsești. Aceasta a fost prima impresie. Mai târziu mi-am dat seama că nici olandezii, foarte mulți dintre ei, nu îi fac față și o părăsesc destul de des, pentru a se întoarce la ea mai târziu. Și atunci am reușit să creez un echilibru, prin care încerc să mă bucur de toate lucrurile minunate pe care Olanda le oferă. Inclusiv vremea și mâncarea. Restul provocărilor trebuie luate ca atare, pentru că apar în orice societate din lume.
Pentru mine, ca român, prima provocare va rămâne pentru totdeauna este vremea. Lipsa anotimpurilor sau anotimpurile foarte slab delimitate creează o stare de monotonie, care trebuie învinsă cu foarte multe unelte interioare.
Societatea în sine, ca structură, a prezentat foarte multe provocări mai ales la început, pentru că a trebuit să schimb felul în care funcționam ca om. A trebuit să aleg dacă doream să adopt acele noi elemente și tipuri de organizare, valori interioare, estetice, morale sau dacă rămân cu cele pe care le aveam și cu care crescusem. Nu eram un om rău, dar aveam alte principii și valori. De exemplu, validitatea cuvântului dat sau valoarea unei promisiuni. Este foarte clar, în societatea olandeză, acordul verbal duce implicit la realizarea actului până la sfârșit, sfârșit însemnând atunci când se termină, se pune punct și e gata. Nu exista nici un dubiu și nu necesită re-convingerea persoanei spre acea acțiune.
Apoi, predictibilitatea. Și aici a trebuit să schimb. Este un proces intern foarte complex. Capacitatea de a conceptualiza lucruri înainte, cu un interval foarte mare de timp, nu a existat și nu o întâlnisem până aici, nici nu am observat să se instaureze în estul Europei. Asta duce imediat la următorul factor: încrederea.
Încrederea în tot ceea ce se întâmplă în jur, că este menit să fie acolo, ne bazăm pe acel factor sau element. Bineînțeles, nu 100%. Dar acest element este foarte important, pentru că încurajează declanșarea acțiunilor spre a fi realizate și definitivate. În societatea românească, dacă începeam un proiect cu cineva, puteam foarte bine să abandonăm la jumătatea drumului. Nu era ceva teribil, nici văzut cu ochi răi de ceilalți. Aici înseamnă neseriozitate și duce la pierderea credibilității.
Din fericire, am primit un grad de clemență de la societatea olandeză. La început mi s-a spus că trebuie să mă adaptez, mai târziu am fost somat și am înțeles că e cazul să renunț la o anumită flexibilitate, că trebuie să îmi respect întâlnirile, să termin acțiunile.
Ce însemna pentru tine succesul înainte să pleci din România și ce înseamnă acum?
Priveam succesul foarte diferit când eram în România. În general, aș spune că în fiecare țară succesul are altă imagine. Pentru mine, succesul era strict legat de ce vedeam în jurul meu. Am avut parte de o educație destul de deschisă, cu părinți intelectuali, care au călătorit în lume și care au încercat să importe cât mai multe valori universale. Totuși, eram influențat de ce vedeam în jurul meu, succesul însemna anumite realizări și era foarte plat: însemna să poți să cânți foarte bine la un instrument, să ai recunoașterea colegilor de breaslă și să câștigi o suma de bani substanțială.
În Olanda, am observat mult mai multe idei despre ce înseamnă succesul în cariera și în viață. La început, am fost șocat. Cei mai mulți pun foarte puțin preț pe succesul financiar. Succesul spiritual, emoțional au apărut în lumină. Tipuri de succes întâlnite oriunde, dar care nu sunt extrem de popularizate.
Încet, încet, am început sa îmi schimb idealurile. La început, primul meu succes era să termin conservatorul, un succes pe termen scurt. Interacționând cu profesorii și cu oameni care dobândiseră un succes de aproape o viață, am înțeles că succesul poate fi privit și segmentat pe diferite niveluri: scurt, mediu și pe viață. Atunci și țelurile sunt pe măsură. Am realizat că recompensa financiară pentru orice oferim societății vine automat atunci când ceea ce facem are valoare și pornește dintr-o dorință intrinseca de a face lucrul respectiv.
În România, încă lipsesc modele care prezintă tinerilor un succes pe termen lung și explicația și planul prin care ei să devină motivați spre un astfel de proces. Aceste modele sunt, din păcate, foarte puține și încă există frica de a oferi aceste modele din alte societăți. Această frică nu există în Olanda. Asta este foarte fascinant: cum olandezii importă toate poveștile de succes, toate modelele pozitive, și le oferă oamenilor nu pentru a-i umili, ci pentru a-i stimula, a-i provoca și a le oferi o strategie pentru a dobândi succese chiar mai mari.
Cel mai periculos factor este lipsa planului pe termen foarte lung. Aproape toți cu care am lucrat, mari maeștri, profesori mi-au spus la fel: întotdeauna e cineva mai bun decât tine. Dacă nu iei asta în considerare, riști să pierzi posibilitatea de a deveni mai bun tu însuți, pentru că doar cel care este mai bun decât tine poate să te ajute, să te tragă în sus, pentru a vedea următorul pas, următoarea ușă pe care să o deschizi. E foarte plăcut pentru o secunda să zici: ah, sunt foarte bun! Pentru un timp, poate, însă când acest sentiment se instalează și devine o regulă, riscăm să pierdem orice șansă de a evolua.
Cum te poziționezi față de comunitatea de români din Olanda?
Călătorind prin lume, am observat și alte comunități romanești. Cu mândrie pot să afirm că în Olanda această comunitate este una dintre cele mai strâns unite, mai bine organizată, cu acțiuni culturale și sociale. Este adevărat că este una foarte mică, suntem foarte puțini în comparație cu sutele de mii de români din alte țări, dar cumva ne-am găsit și nu ne-a fost teamă să ne apropiem unii de alții. Cred că e un element foarte important, care ajută la conservarea valorilor cu care noi am plecat din România, la îmbunătățirea procesului de tranziție dintr-o societate în alta; putem să regăsim elementele cu care ne-am născut și cu care am crescut și care pentru noi au nu doar valoare sentimentală, dar și valoare morală foarte mare. Împreună putem să oferim și un model sau o soluție altor comunități sau comunității-mame din România.
Ce sfaturi ai avea pentru cei care ar vrea să vină acum în Olanda?
Sfatul este unul poate prea general, dar îl consider cel mai potrivit: să aibă mult curaj și să pună în aplicare acel curaj spre acțiunile care sunt importante pentru ei. Olanda este o țară cu foarte multe avantaje, dar și dezavantaje, ca orice altă țară. Doza interioară de curaj aplicată spre propriile dorințe poate să dea rezultate.
Dar, înainte de toate, e bine să afle exact ce înseamnă curajul și cum pot sa îl aplice în dorințele lor cele mai arzătoare. Fără curaj este foarte greu să reușești într-o societate atât de dezvoltată și rapidă, pusă în mișcare chiar de curajul interior al oamenilor care trăiesc în ea. Olandezii sunt foarte curajoși.
Interviu realizat și editat de Claudia Marcu si Alexandru Iosup
fotografii din arhiva personala, editate de Alexandru Matei.
Portret foto: Cristian Călin – www.cristiancalin.video
