Cristina Andriescu

Cum ai ajuns în Olanda?

Acum 27 de ani, în 1990, am venit cu părinții în vacanță la sora mamei. Mama nu mi-a spus că vom rămâne aici. Aveam 18 ani, trebuia să încep facultatea în București. Când am ajuns aici, mama a zis că aici rămânem, nu ne mai întoarcem. Nu am vorbit cu ea câteva luni bune. Am fost supărată și rebelă. Apoi am văzut că nu era o glumă, că trebuia să fac ceva. Și am început să învăț limba la Delft, cursul special pentru studenți, ca să poți urma cursurile universitare în limba neerlandeză. Am învățat limba în jumătate de an, apoi am dat admiterea la facultate și când am început, cursurile erau toate în engleză. Iar eu nu vorbeam engleza, așa că am început să învăț engleza de la televizor.

Am început să studiez informatica, asta era meseria de viitor, așa au zis părinții. Dar mie mi-a plăcut numai matematica, așa că am făcut doi ani de matematică. Mi s-a părut prea plictisitor doar matematica și am adăugat turismul. Așa am descoperit că îmi plac limbile, că îmi place să călătoresc și că îmi place marketingul. Am făcut facultatea de International Marketing Management în engleză, am studiat o jumătate de an și în Spania, la Madrid, unde am învățat spaniola. Am ajuns chiar și în Tenerife, unde am făcut un stagiu la un hotel.

Când am împlinit 40 de ani, soțul mi-a spus: „Am strâns bani pentru ziua ta de naștere de la prieteni și de la familie; de mâine te duci la un curs de vinuri.” Era cadou, nu am putut refuza. Când m-am întors acasă după primul curs, aveam un zâmbet până la urechi. Când ai virusul vinului, ești terminat: vrei să guști, să descoperi lumea. Dar, sigur, am început să mă întreb unde sunt vinurile românești. Visul meu a fost întotdeauna să fac ceva între România și Olanda, ceva de suflet, dar să și promovez pozitiv România. Am mers la o bursă agricolă la București, unde am întâlnit-o pe Livia, de la o cramă cu vinuri care mi-au plăcut. Am vizitat crama lor și așa am început cu vinurile, încet, acum trei ani.

Pentru ca ești unul dintre mulții de pe piață, iar vinul românesc este necunoscut, necesită o abordare aparte. Vinul românesc trebuie să îl vinzi doar prin evenimente. Deschid sticla, îți spun povestea, îți explic, guști vinul, îți place vinul. E mai multă muncă, dar relația cu clientul este mult mai intensă și satisfacția pe măsură!
Acesta este proiectul tău de suflet?

Bineînțeles! Vinul și faptul că pot să îmi câștig existența ca liber profesionist în marketing.

Cum te uiți la cei 27 de ani de când ești aici?

Oh! Asta e o întrebare grea. Îmi pare rău că nu mai e mama. Asta e singura durere. A murit tânără, la 45 de ani. Ea e întotdeauna cu mine, în inimă. Îmi pare rău că am fost supărată pe ea la început. Îi datorez toți acești ani frumoși. Fratele meu a studiat informatica, acum lucrează la ING, e inginer software.

Nu m-aș întoarce în România. Îmi place viața pe care o am. Sunt fericită că pot să fac ce îmi place și că am contact cu România.
Ce înseamnă pentru tine succesul?

Când eram la școală, succesul era să vin acasă cu note mari și să fie bunica fericită. Când crești și te dezvolți, sunt multe perioade în viață în care te formezi. Pentru mine a durat un pic până am descoperit ce îmi place. Am urmat, la început, deciziile părinților. Sunt fericită că am reușit să descopăr ce îmi place. Mi-a dat un elan enorm. Când simți că ești la locul tău, zbori! Acum sunt fericită!
De ce te simți bine aici?

Sunt posibilități să faci orice, doar să vrei. Eu stau în Haga, în oraș, îmi place că sunt aproape de mare. Poți să studiezi ce vrei, nimeni nu mă judecă, nimeni nu mă condamnă. Eu nu am avut niciodată parte de comentarii negative. Am familie aici, am vinurile, îmi place să călătoresc, e deschiderea la lume. Nu îmi place că plouă și e frig, dar am ajuns să accept și vremea după atâția ani.

Îți amintești să fi avut vreun șoc cultural?

Daaa! Mai multe. De exemplu, mama s-a gândit că trebuie să câștigăm și noi niște bani. Distribuiam ziarele cu bicicleta. A fost un șoc enorm, ploua, vedeai olandezii în case, iar noi în frig și ploaie. Am plâns și mi-am zis că pe mine nu mă mai prinzi în viața mea cu ziare! Alt șoc: pe bicicletă la cursuri. Apoi limba, nu o vorbeai.

Moartea mamei a făcut această experiență mai dificilă, dar după trei-patru ani am început să mă simt bine. Mi-am dat seama de asta când mergeam pe stradă și m-am uitat într-un geam de magazin. M-am văzut și mi-am spus în gând, în limba neerlandeză: „Vai, ce rochie frumoasă!”. Atunci mi-am dat seama că gata, s-a terminat, sunt acasă!

Cum te poziționezi față de comunitatea de români din Olanda?

De vreo doi-trei ani simt că se mișcă ceva și îmi place. Mult timp nu am văzut comunitatea românească. Era doar familia mea. Am fost la Romanian Business Club [Romanian Business Community, n.r.], un proiect al Fundației Români Pentru Români Olanda. Prin vinuri intru în contact cu alți romani! Mie îmi place, sunt deschisă! Mi-ar plăcea să am mai multe prietene românce.

Ce sfaturi ai avea pentru cei care ar vrea să vină acum în Olanda?

Sa învețe limba, imediat! Primul lucru pe care trebuie să îl faci aici este să te integrezi. Să nu stai singur și să vorbești doar engleza. Fără limbă nu poți să simți oamenii. Și să faci ceea ce spui că faci. Să fii cinstit. Și să te distrezi. Este o țară frumoasă! În Olanda sunt primele zece firme mari din lume, poți învăța atât de multe lucruri de la olandezi. Îmi place aici!