Cum ai ajuns în Olanda?
Am venit aici în vara lui 2006 și, poate sună a clișeu, dar motivul pentru care am venit a fost soțul meu, pe atunci prietenul meu. El era aici, în Olanda. E o poveste foarte amuzantă, care a pornit pe internet. Când am început să conversez cu el, nu știam că este român, dialogam în limba engleză, până când am ajuns la punctul „Tu de unde ești?” și atunci am trecut la limba română.
Eu cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv. Am venit aici fără strângere de inimă, pentru ceva foarte special. Așa am simțit atunci. Sigur că am avut și anumite rețineri, dar am avut încredere că totul va fi bine cu noi doi. Probabil că o astfel de decizie, destul de serioasă, de a te muta în altă țară și de a fi cu o persoană pe care încă nu o cunoști foarte bine, ține, poate, și de tinerețe, aveam doar 19 ani. Studiam sociologia la Universitatea din București și am reușit să termin primul an înainte să vin aici. Și iată, acum, relația noastră este foarte bună, sunt în continuare îndrăgostită de soțul meu până peste cap și cred că acest lucru este cel mai important. Cu alte cuvinte, dragostea m-a adus, dar nu pentru un olandez, ci pentru un român.
Ce rețineri ai avut înainte de a veni aici?
Mă gândeam mai mult la pasul pe care îl fac, de a pleca din țară. Auzeam în jurul meu că multă lume voia să plece, dar eu nu am avut niciodată de gând să plec. Apoi, mă gândeam la familie, la prieteni, la ceea ce începusem în România (studiile, n.r.). Sunt un om căruia nu îi place să lase lucrurile neterminate și, pe undeva, nu mi-a plăcut că am plecat fără să îmi termin facultatea. Am venit în Olanda și nu a fost posibil să continui direct studiile, unul din motive fiind necunoașterea sistemului olandez de educație, acea structură complicată, diferită de cea din România. Am fost la o zi a porților deschise de la Universitatea din Leiden. Am înțeles că trebuia să urmez un curs suplimentar și apoi să merg spre universitate. Am trecut peste toți acești pași și am reușit să termin aici facultatea de International Public Management (gestiune publică internațională, n.r.) la Haagse Hoogeschool (Universitatea de Științe Aplicate din Haga, n.r.). Și a fost foarte interesant, mai ales pentru că am fost într-un mediu foarte internațional.
Cum a fost începutul aici pentru tine?
Pot spune că a fost dificil, pentru că totul era nou; începuturile sunt, în general, dificile. Pe de altă parte, pot spune că a fost și ușor, pentru că nu am fost singură. Poți să realizezi orice, atunci când ai pe cineva lângă tine, și mai ales dacă acest cineva este persoana iubită.
A fost greu, pentru că la început nu vorbeam limba, dar a fost și ușor, pentru că toată lumea vorbește limba engleză. Am avut o bursă în Olanda și tot acel proces de informare și solicitare a fost foarte intens, nu întotdeauna ușor, dar am reușit să îmi găsesc drumul.
Când ai început să simți că totul devine mai simplu?
În momentul în care am început să vorbesc limba. În timpul facultății am lucrat la o fundație care se ocupa de persoanele cu dizabilități. Acolo eram nevoită să vorbesc numai neerlandeza, la școală foloseam engleza și, în final, a fost foarte bine să mă dezvolt în ambele limbi. În momentul în care vorbești limba vezi și o deschidere mai mare din partea societății. Este un prim pas spre integrare.
Cum ai ajuns să lucrezi la primăria din Haga?
Întotdeauna am vrut să fac ceva pentru societatea în care trăiesc. Primul pas a fost colaborarea cu fundația de care am pomenit mai devreme, pentru persoanele cu dizabilități. Mi-a plăcut foarte mult să îi asist pe acei oameni și atunci am realizat cât de bine sunt organizate astfel de servicii aici, în Olanda.
Apoi, am început să cochetez cu gândul de a lucra într-o primărie sau într-un minister, undeva unde se conturează politicile în diferite domenii. Dar cum să găsești un astfel de loc de muncă fără să ai experiență? Cineva mi-a recomandat programul de pregătire – traineeship – de la primăria din Haga. M-am documentat și m-am înscris la o zi a porților deschise. Asta se întâmpla în urmă cu doi ani. Am aflat, astfel, cât de interesant era programul, dar și că în fiecare an primăria primește 500-600 de solicitări pentru acest program. În acel moment nu eram prea optimistă în ceea ce privește șansele mele, dar mi-am spus că nu aveam nimic de pierdut, așa că am încercat. A urmat o perioadă de teste scrise, de interviuri, de video pitch-uri și multe altele. Totul a început în februarie și în luna august, când eram în România, am aflat că am fost selectată pentru programul de traineeship. Și sunt foarte fericită pentru această șansă. Apreciez foarte mult la primăria din Haga accentul pe diversitate și că cei care lucrează aici trebuie să oglindească locuitorii orașului.
Mă apropii deja de finalul acestui program. În primul an am avut funcția de manager de proiect și a trebuit să mă ocup de diferite proiecte legate de curățenia orașului. Acum lucrez la departamentul de relații internaționale, unde am și vrut să ajung de la bun început. De exemplu, nu cu mult timp în urmă am avut o delegație formată din mai mulți primari din România, o vizită organizată de Asociația Municipiilor din România. Mi s-a părut un moment special să pot vorbi în limba română în primăria din Haga, am avut un sentiment de mândrie.
Ce ai învățat de la societatea olandeză?
Aici simt că nu există limite, cum se spune în limba engleză: the sky’s the limit (doar cerul e limita, n.r.)! Totul depinde de tine și de șansele pe care ți le creezi singur. Mă simt liberă să fac ceea ce pot, fără să am sentimentul că renunț prea mult la ceea ce sunt.
Ceea ce am observat este că olandezii sunt foarte profesioniști, spre deosebire de România, unde nea Gică se pricepe la toate. Aici ai experți în diferite domenii, de la cei care se ocupă de drumuri, până la management, găsești oameni cu experiență și care își cunosc meseria. La rândul meu, sunt și eu stimulată să mă dezvolt cât mai bine.
De când sunt aici am învățat să spun „nu”. În România ne justificăm foarte mult: „Nu am putut să vin, pentru că am avut de făcut asta sau a trebuit să plec acolo”. Aici, totul e foarte simplu, spui doar „Nu pot să vin.” și gata.
Am învățat să îmi plănuiesc timpul, inclusiv vacanța, și mă simt foarte bine așa, îmi place. Și îmi mai place ceva: să îi văd pe toți în costum, cu cravată, pe biciclete. Și asta fac și eu: în fiecare dimineață – dacă este vremea mai bună, nu plouă, nu e ger – merg la serviciu pe bicicletă, în fustă și cu tocuri. Este foarte energizant, mai ales dimineața, să auzi păsărele, aerul este curat. Chiar am o bucată de drum care mă și inspiră foarte mult – e vorba de Palatul Păcii, prin fața căruia trec în fiecare dimineață. Este cel mai frumos mod de a începe ziua!
Ce nu îți place aici?
La început, mi-a fost greu să înțeleg modul lor atât de direct. Aveam tendința să iau totul personal, dar acum nu mă mai deranjează. Acum, apreciez această abordare directă. Și tot ce găsesc aici adaptez, oarecum, la felul meu de a fi, la bagajul meu cultural, cu care am venit aici.
Cum este să lucrezi într-o instituție publică din Olanda?
Mi se pare foarte interesant. De exemplu, prin prisma funcției pe care o am acum, mă mișc și într-un mediu oarecum politic și de guvernare locală. Sunt foarte aproape de acest proces. Chiar și fizic: ușa imediat următoare este a viceprimarului de care aparțin. Ca trainee la primărie am și un statut special, ușile îmi sunt deschise peste tot. Este suficient să trimit un e-mail și să spun „Ah, mi se pare foarte interesant ce faceți și aș dori să ne întâlnim să bem o cafea, dacă aveți timp.” și toată lumea spune „da”. Am reușit, astfel, să cunosc foarte mulți directori de la foarte multe departamente. Am și foarte multe cursuri de pregătire, care sunt focalizate nu numai pe dezvoltarea mea profesională, dar și pe cea personală.
E foarte interesant să vezi cum funcționează această instituție, unde lucrează 8000 de oameni – da, pare mult, dar multe servicii sunt descentralizate. Pe de o parte, sunt într-un mediu foarte olandez, dar pe de altă parte, este și foarte internațional, pentru că aici lucrează atât de multe naționalități.
Ce înseamnă succesul pentru tine?
Pentru mine, înseamnă o viață echilibrată, dar un echilibru pe care tu îl stabilești între familie, carieră, sănătate. Sigur că trebuie să te gândești și la viitor, dar nu pierde momentul prezentului. Poți să anticipezi cât se poate, dar nu uita să trăiești prezentul.
Cum te poziționezi față de comunitatea de români din Olanda?
Trebuie să spun că am fost destul de reticentă și nici nu a fost pentru mine o prioritate să interacționez cu comunitatea. Mi se pare interesant procesul în care mă aflu. La început, eram foarte critică față de România și făceam multe comparații între ce vedeam aici și situația de acasă – de ce nu este și la noi așa, uite că în Olanda e așa și nu invers, etc. De exemplu, eram într-o zi în autobuz și am văzut undeva o bucățică de asfalt care trebuia reparată. A doua zi gaura dispăruse și m-am întrebat oare cum a fost posibil, cum a fost descoperită atât de repede acea gaură în asfalt. Deci, făceam în continuu comparații între România și Olanda.
Acum sunt altfel, am început să apăr România și argumentez cu lucruri care se întâmplă acolo și nu se întâmplă aici. Acum nu mai compar, nu mai sunt atât de vehementă. Și am început să particip mai mult la evenimentele comunității de români din Haga. Acum am și un băiețel și vreau ca el să știe cât mai multe despre România și să interacționeze aici în limba română. Sâmbăta mergem cu el la Școala Românească din Amsterdam, unde există o grupă pentru cei mai mici – Vlad nu are încă trei ani. Mai târziu o să îl ducem la Școala (Românească, n.r.) din Haga. Acasă vorbim cu el în limba română, dar învață și neerlandeza, pentru că merge la grădiniță.
Unde este „acasă”?
Acasă este aici, în Scheveningen, unde locuim. Aici mă simt acasă, dar nu exclud niciodată o posibilă întoarcere în România. Oricum, aș vrea să fac ceva pentru România. Și mai am timp.
Ce sfat ai avea pentru un român care ar vrea să vină acum în Olanda?
Ajută foarte mult să știi ce vrei, când pleci la drum. Spontaneitatea este bună, dar un plan ar fi foarte util. Să știe că există multe oportunități, să știe că există foarte multe mijloace de informare pentru integrare, trebuie doar să știi ce vrei. Și, desigur, să fii dispus să faci ceva pentru societatea în care trăiești.
Interviu de Claudia Marcu, revizuit de Mihaela Nita
fotografii din arhiva personala, editate de Alexandru Matei
Portret foto: Cristian Călin – www.cristiancalin.video
